Nadia Elena Comăneci s-a născut în Oneşti la 12 noiembrie 1961. Părinţii Georghe şi Ştefănia Alexandrină s-au inspirat în alegerea numelui fiicei lor după eroina unui film rusesc, Nadezhda(Speranţa). A început gimnastica la trei ani sub îndrumarea profesorului Marcel Duncan. La şase ani a fost legitimată în echipa de copii, Flacăra, din oraşul natal, continuând pregătirea sub supravegherea antrenorilor Marta Karoly şi Valeriu Munteanu. Nu după mult timp, în 1968, a atras atenţia experimentatului antrenor Bella Karoly, care a acceptat prezenţa ei la noua şcoală de gimnastică înfiinţată în Oneşti, Nadia fiind una dintre primele eleve. Prima participare într-o competiţie de gimnastică a avut loc în 1969 la Naţionalele de copii. Un an mai târziu evoluează la prima competiţie de juniori ca membră a echipei din oraşul său. În 1971 şi 1972 câştigă titlul naţional la individual compus. Anul 1971 îi aduce debutul şi pe plan internaţional, fiind selecţionată în echipa României la concursul bilateral desfăşurat la Lijublijana, împotriva Iugoslaviei.

Primele succese. Numele său a început să apară cu frecvenţă pe firmamentul gimnasticii mondiale, din anul 1975. La Campionatele Europene de la Skien (Norvegia) a reuşit performanţa de a cuceri trei medalii de aur şi una de argint. În acest concurs a detronat supremaţia în gimnastică a şcolii ruse reprezentată de nume grele ca Olga Korbut, Lyudmila Turishcheva, Nelly Kimm.
Punctul culminant al carierei îl atinge la vârsta de 14 ani. În 1976, la J.O. de la Montreal (Canada), Nadia a dus gimnastica la limita ei, devenind prima sportivă care a primit nota 10, impresionând prin exerciţiul său nu numai brigada de arbitri, ci întreaga asistenţă şi lumea sportivă. La acordarea acestei note, juriul s-a văzut în imposibilitatea de a afişa pe tabelă electronică, nota maximă. Nimeni nu se aştepta ca cineva să atingă perfecţiunea. Tehnologia a fost depăşită. Pe tabelă apăruse nota 1,00.
În amintirile despre acel moment, Nadia spunea următoarele: ,, În sală era mult zgomot şi nu înţelegeam ce înseamnă acel 1,00 de pe tabela de marcaj. Una dintre colege mi-a spus că e un 10, dar nu îl pot afişa. ,, Dar această notă nu a rămas unică, fiind urmată de alte şase note de 10. A doua zi, presa de sport şi cea generalistă de pe întreg mapamondul a elogiat performanţa realizată de sportivă din România. Dintre acestea, publicaţia engleză The Time posta titlul „´´Ea este perfectă´” iar cotidianul Newsweek, cu fotografia Nadiei pe prima pagină, întitula articolul  ´´”Un star s-a născut”. La această olimpiadă Nadia a cucerit cinci medalii: trei de aur (individual compus, bârna şi paralele), un argint (cu echipa) şi un bronz (sol). Cunoscutul cronicar sportiv Ioan Chirilă prezenta în cartea sa ´´Nadia´´ o mică parte din cele peste 50.000 de scrisori pe care noii fani ai sportivei le expediaseră după J.O din 1976. La întoarcerea în ţară, Nadia a fost întâmpinată încă de la aeroport de o mulţime entuziasmată. Şeful statului i-a acordat cea mai înaltă distincţie a regimului comunist: Erou al muncii socialiste. În anchetele de sfârşit de an, BBC Sport a încoronat-o cu titlul de „personalitatea sportivă a anului´´”.
În 1977, la C.E. de la Praga/Cehia,  Nadia şi-a apărat titlul european la individual compus, cucerind o altă medalie de aur la paralele, dar conducerea de la Bucureşti a hotărât să retragă echipa României din competiţie, în semn de protest contra arbitrajului. La C.M. din 1978 (Strausbourg/ Franţa), Nadia a înregistrat un regres, cucerind doar o singură medalie de aur la bârnă. În anul 1979, la europenele de la Copenhaga, obţine al treilea titlu de campioană europeană la individual compus şi alte două medalii de aur în finalele pe aparate la sărituri şi sol. În acelaşi an, la C.M. de la Forth Worth/ SUA, câştigă al doilea titlu mondial, de data aceasta cu echipa României. La acest concurs ea a fost spitalizată în urma unei accidentări la încheietura mâinii şi, în ciuda recomandărilor date de medici, a părăsit spitalul şi a concurat la bârnă, obţinând nota 9,95, şi contribuind decisiv la punctajul care a situat ţara noastră pe primul loc în concursul pe echipe.
La  J.O. de la Moscova (1980), Nadia avea să-şi reconfirme valoarea cucerind patru medalii: două de aur (bârnă, sol) şi două de argint (ind. compus şi echipă). Epilogul carierei a avut loc în 1981, la Universiada de la Bucureşti, când a concurat pentru ultima dată , intrând în posesia a cinci medalii de aur. Retragerea oficială va avea loc în 1984, când termină şi cursurile I.E.F.S.  Între 1984 şi 1989 va activă ca membră a Federaţiei Române de Gimnastică şi antrenoare a lotului naţional de juniori.  Datorită dificultăţilor din ţară, întâmpinate din cauza regimului comunist, Nadia se hotărăşte să fugă din România. La 28 noiembrie 1989, cu ajutorul unui concetăţean, trece ilegal frontiera romano-maghiara şi ajunge la Szeged, în Ungaria. De aici s-a refugiat la Ambasada SUA din Viena, unde a cerut azil politic. A traversat oceanul ajungând pe 1 decembrie 1989 în SUA. Pentru un an a trăit la Montreal/Canada, fiind ajutată de Alexandru Stefu, antrenor de rugby român. În următorii ani a fost invitată de gimnastul american Bart Conner să locuiască în Oklahoma, reşedinţa acestuia. După cinci ani de exil, în noiembrie 1994, se întoarce în România. În aprilie 1996 se căsătoreşte la Bucureşti, cu Bart Conner. În anul 2001 obţine cetăţenia americană, iar la 3 iunie 2006 se va naşte fiul lor, Dylan Paul.
În1999 a devenit primul sportiv invitat să vorbească la ONU, pentru a lansa anul 2000, ca An Internaţional al Voluntariatului. A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic (1984, 2004) acordat de C.I.O. În anul 1999 a fost aleasă sportiva secolului XX, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Viena. În 2003 a cunoscut lumina tiparului cartea ,, Scrisori către o tânără gimnastă,, a cărei autor este însăşi marea sportivă.  În 2007, cititorii cotidianului spaniol Mundo Deportivo au desemnat-o, în cadrul unei anchete, cea mai bună sportivă a secolului. Este primul sportiv român inclus în memorialul Internaţional Gymnastic Hall of Fame. Împreună cu soţul său, se ocupă de Academia de gimnastică Bart Conner, unde se pregătesc peste 1200 de elevi.
Nadia Comăneci deţine funcţia de preşedinte onorific al F.R.G şi C.O.R. În anul 2000, i-a fost conferit ordinul ´´Steaua României´´. Se dedică şi acţiunilor caritabile prin fundaţia care îi poartă numele, sprijinind tinerele talente atât din sport, cât şi din alte domenii. Este implicată în alte numeroase proiecte umanitare.
Nadia Comăneci este şi va rămâne pentru totdeauna regina gimnasticii mondiale.  Secretul succesului său a stat, în afara talentului înnăscut, în muncă asiduă şi perseverenţa de care a dat dovadă, şi poate,  undeva, într-un strop de noroc.