Articles in the Actualitate Category
Actualitate »
HRISTOS A ÎNVIAT!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Hristos Cel răstignit şi înviat S-a arătat ucenicilor Săi în seara zilei Învierii Sale, pentru a-i încredinţa că El a trecut prin moarte şi a biruit-o. Trupul lui Hristos n-a cunoscut stricăciunea în mormânt, pentru că era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel veşnic. Iar sufletul lui Hristos n-a fost ţinut în iad, tot pentru că era unit cu Dumnezeirea Sa. Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea păcatului (cf. Romani 6, 23), …
Actualitate, Headline »
„Moratoriul a fost o măsură electorală adoptată de fostul guven. Este o greşeală iar dorinţa noastră este să îl eliminăm în cel mai scurt timp pentru că nu a avut nici un efect” a declarat Luis Tejero, primul colaborator al ambasadorului Spaniei la Bucureşti, în cadrul întrevederii pe care a avut-o pe data de 29 martie 2012, la Camera Deputaţilor, cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate William Brînză şi membrii Comisiei.
În cadrul discuţiilor cei doi oficiali au abordat şi problema Bisericii Ortodoxe Române. În acest sens, deputatul William …
Comunicate, Featured »
Duminica, 25 Martie 2012, s-a lansat filiala PSD din localitatea spaniola Coslada, in prezenta secretarului general PSD Diaspora, Marian Popescu.
Mariana Bratu a fost aleasa ca presedinte al organizatiei PSD Coslada. Din biroul executiv mai fac parte, Ana Maria Bratu – secretar executiv, Marius Feter, Ion Lungu, Badalut Adrian, Ion Felica – vicepresedinti, Petre Ciornei, Daniela Rotaru, Elena Stratone – membri.
„PSD Diaspora trebuie sa participe activ cu toate filialele la alegerile locale din Romania, alaturi de colegii lor din tara, acest lucru reprezentand un barometru pentru alegerile parlamentare din toamna. Toti …
Actualitate, Featured »
Aflat în vizită de lucru în Spania, președintele comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, deputatul William Brînză a răspuns invitației Departamentului Românilor de Pretutindeni și a participat la deschiderea celei de-a șasea ediții a conferinței „Şanse egale într-o Europă Unită”. Reuniunea s-a bucurat de prezența reprezentanților guvernului spaniol, ai guvernului și Parlamentului României (Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Europene), liderii comunității de români din Madrid, precum și reprezentanți ai mass-media.
Dezbaterile, structurate sub forma unor ateliere de discuţii, își propun să aducă în prim plan problemele de identitate …
