Muzică live gratis. Madrid în sufragerie

Stau în sufragerie şi aud muzică. Muzică live, pentru care lumea de obicei plăteşte. Colegul meu de apartament, Taki, turc, cântă la chitara spaniolă iar Pablo vecinul nostru îl acompaniază la chitara clasică. Niciodată n-am ştiut cum sună o chitară spaniolă. Este incredibil, ceva cu totul diferit şi care sună pur şi simplu perfect. Miroase a mâncare, o franţuzoaică şi neamţul de la mine din apartament gătesc. Azi avem „cină în familie”, mâncăm cu toţii (toţi 12), plus invitaţi. Probabil că se va lăsa cu o petrecere însă eu merg devreme la culcare, mâine mă duc la practică. Atmosfera e superbă. Pentru prima oară după mult timp m-am simţit ca între prieteni.

Taki şi Pablo. Chitările

Îmi place să studiez oamenii uneori. Pablo e încântător când cântă la chitară. N-a luat niciodată cursuri, însă scrie cântece, are o voce caldă, superbă. Are 20 de ani. Taki tocmai a împlinit 26. Are multă experienţă, e muzician, aşa că mâinile lui alunecă pe corzi fără niciun fel de dificultate, se adaptează la orice ritm început de Pablo. Se uită la spaniol un pic de sus şi în acelaşi timp cu drag. În general nu are răbdare, dar azi îl învaţă pe Pablo, îl urmează, îl ghidează. Abia s-au cunoscut. Stau în canapeaua oribilă verde cu flori pe care o avem în sufrageria prea mică pentru noi toţi şi ii ascult cum încep câte un cântec pe care niciodată nu-l termină. Probabil că într-o oră ne vom strânge cu toţii în jurul mesei urâte şi mici şi o să avem o cină superbă. Mi-e puţin frig, geamul e crăpat, stau cu picioarele pe masă, iar cei doi din faţa mea par hipnotizaţi. Pablo soarbe din ochi corzile turcului şi din când în când încearcă să-l imite.

Prieteni şi dialoguri

Îmi vin atâtea gânduri în minte acum, mi-e greu să le scriu, să descriu „Nu, nu, nu, cealaltă coardă, nu, nu, nu, celălalt deget. Uite, mai întâi asta. Înapoi!” este conversaţia pe care o aud. Şi acum cântă. Dar nu vor termina nici acest cântec şi nu contează. Contează că sunt aici, cu ei, că mă simt ca între prieteni, că azi am mai trăit o zi de studenţie, studenţie de care n-am avut prea mult parte în Bucureşti.

Se aud voci din bucătărie. Pablo îmi zâmbeşte dar nu pot să-i răspund la zâmbet pentru că mă concentrez. Mă concentrez să-i văd când poate că ar trebui doar să... mă bucur de ei cântând fără să termine.

Piso compartido, colegi, oameni sau prieteni

Asta înseamană din când în când “piso compartido”: să stai între cei care ajung să-ţi fie prieteni atunci când eşti într-o ţară straină, atunci când toată lumea vine singură şi are nevoie de cineva pe care să-l numească prieten. Nu conteaza că poate că atunci când o să plecăm de aici nu o să ne mai vedem niciodată, contează că cineva îţi e aproape şi că viaţa de student într-o ţară străină te face să îţi dai seama de ce ai, de ce ai pierdut, de ce poţi pierde, de cine îţi e aproape şi cine nu, te descoperi sau redescoperi, te deconectezi şi reîncepi; reîncepi o viaţă care se termină la un moment dat, dar pe care nu mulţi au ocazia să o trăiască. Madrid încă mă iubeşte şi eu pe el.

Olivia Duţu