Dintr-un sat bucovinean

…de Casian Balabasciuc

De sus, de pe obcina pe care şi-a încheiat căsuţa din bârne de molid doborât în criţă de iarnă, în vremuri în care pădurile se tăiau anevoie şi nu a nevoie, bătrânul Ieronim priveşte adesea lumea din vale. Pentru toate câte le vede îşi pune întrebări căutându-le răspuns cu îndărătnicia proprie huţulului trăit în libertatea muntelui, şcolit în amfiteatrul naturii şi modelat de asprimea neajunsurilor. Ar fi dorit să mai vadă cetele de tineri şi vârstnici tăind cu greu cărări în troienele de omăt către casele vecinilor, pentru a le zice lungi colinde însoţite de ţipătul viorilor vechi.
Aşa începea anul pe vremuri, cu sobor de oameni aducând veselie şi prietenie în case. Cei care ştiau să cânte la scripcă s-au stins, iar tinerii au găsit alte distracţii. Nici măcar copiii nu se mai ostenesc să cânte sub geamurile caselor pentru bănuţul căpătat ca mulţumire. O fi prea mare oboseala, o fi prea  mic bănuţul? Cine ştie? Poate s-au schimbat obiceiurile. Poate că vremurile s-au schimbat. Ori poate că oamenii sunt altfel. Pentru Ieronim mirările sunt tot mai multe, tot mai mari. Uneori le împărtăşeşte celui care are răbdare să-i asculte glasul răguşit, vorba abia descifrată. Foarte rar se întâmplă să-i treacă cineva pragul, ca să-l întrebe de sănătate. A auzit că laptele nu ar mai avea căutare, că vitele nu mai au valoare şi că se apropie sfârşitul lumii. Pentru el sfârşitul oricum era aproape şi nu se mai teme. Se teme însă ca nu cumva să vină careva să-i ia cofiţa cu lapte acru din tindă. A ascuns-o bine, să nu fie la vedere, că tare aspre sunt legile pentru cine le încalcă. Pentru bătrânul huţul laptele şi mămăliga de barabule au fost toată viaţa hrana casei. Acum, un nepot i-a zis că a văzut la televizor un domn mare, care spunea că e primejdie pentru sănătate să mânânci lapte şi  brânză. Atunci, ce să mânânci? Numai produse controlate, ambalate în pungi strălucitoare de îţi iau ochii şi banii. Oare cine controlează produsele acelea? Dumnezeu ştie!
Lumea s-a modernizat. Altele sunt obiceiurile. Gospodăriile de pe obcini trebuiesc înlocuite cu altceva, mai nou, mai profitabil. Să muncească omul mai puţin şi să aibe bani mai mulţi, că are nevoie de mulţi bani astăzi ca să poată trăi. Ieronim îşi aduce aminte de unul care auzind că au venit comuniştii la putere, că toate bunurile vor fi ale întregului popor, că oamenii vor munci în colective, de bucurie şi-a dat foc la toată gospodăria. „ De ce ai făcut asta, mă?”- l-a întrebat.„ Păi tu, prostule, nu înţelegi? Gata cu vechea orânduire! Trebuie să lichidăm toată moştenirea de la capitalism. Să construim o viaţă nouă!” „Şi cu ce bani ai să o construieşti, sărmane?” „ Bineînţeles, cu credite din bancă!”. A  distrus tot ce a avut, ca să facă altceva, nou şi bun. Apoi a plătit toată viaţa dobânda şi a murit sărac lipit pământului, dar cu carnetul de partid purtat cu mândrie în buzunar. Acum s-a dus în lumea celor drepţi şi comunismul. Probabil că s-au întâlnit din nou dincolo, unul în iad, altul în rai. Toate se împart între rai şi iad pe lumea asta…
Bătrânului îi pare tare rău de vite. Pe vremea lui cine avea cal, vaci, câteva oi şi ceva păsări prin bătătură era considerat bogat. Acum, cine are pământ şi se chinuie să ţină o vacă, pentru hrana celor din casă, e vai de el.Aşa e lumea, se schimbă tot căutând mai binele. De mult, gospodarii care vroiau să aibă mai mult lapte de la vacile lor, le hrăneau mai bine, le făceau adăposturi călduroase, le îngrijeau. Nimănui nu-i trecea prin minte să-şi ciomăgească vita ca să producă mai mult. E o lege a bunului simţ : ca să ai venit mai mare, trebuie să oferi condiţii mai bune. Domnii cu carte numesc asta „stimulare”. Ieronim a mai auzit că mulţi oameni rămân şomeri, că pleacă tinerii prin străinătate să-şi caute de lucru. Nu e rău, lasă să vadă cum e în lume şi să aducă acasă bani de la alţii. În valoarea banului stă munca, de aceea munca trebuie răsplătită cu bani. Între muncă şi  plată trebuie să fie armonie, altfel scade valoarea banului şi se ticăloşeşte munca. Se poate munci şi acasă, în ţară, se poate câştiga şi aici, pentru că munca este la fel oriunde te-ai duce. Răsplata diferă. Dar pentru ca să se poată munci bine şi acasă, el, Ieronim, ar vrea să le spună domnilor pe care îi mai vede pe la televizor, când coboară de pe dealul lui la casele copiilor, că vita, ca să dea lapte, nu trebuie ciomăgită…