Chiar dacă a trecut mai bine de o lună, împlinirea celor 20 de ani de la Revoluţie mi-a rămas întipărită în minte. Nu neapărat prin semnificaţia evenimentului în sine, cât prin ideea de LIBERTATE pe care a exprimat-o atunci, în acele zile reci de decembrie, sau acum, în zilele de comemorare.
Şi totuşi, cam ce aş putea scrie nou despre un termen care a consumat atâta hârtie de-a lungul timpului? Cum aş putea reinventa roata pe un concept care a generat de-a lungul istoriei, atâtea conflicte?
În mod paradoxal, aş putea defini libertatea ca fiind limitată şi dependentă de concepţiile fiecărui individ. Noi înşine suntem cei care dăm sens libertăţii. Prin actiunile noastre, dictate de experienţă, de educaţie, de limitele pe care le impunem.
Şi tot în mod paradoxal preferăm, în libertatea noastră, sa-i imităm pe ceilalţi.
Rivarol spunea că liberatea înseamnă să fii ceea ce vrei din suma a ceea ce poţi...
Şi-atunci se naşte fireasca întrebare: Noi doar atât putem? Să-i imităm pe alţii? Chiar nu suntem în stare să ne generăm propriile valori?
Privind în jur, la semenii mei, simt din ce în ce mai mult că nu avem nevoie de libertate, ci doar de un sistem de valori real, concret. Ceva care să ne definească specia dincolo de meschinării, dincolo de sindromul de turmă pe care-l afişăm de cele mai multe ori cu mândrie.
Stiu...îmi puteţi argumenta că omul este, până la urmă, o fiintă socială. Că nu ne putem delimita de ceilalţi pentru că ne-am încălca însăşi statutul impus de societate. 
Şi dacă tocmai aici este marea problemă? Dacă nu cumva societatea ne vinde limitările într-un ambalaj sclipitor numit ...LIBERTATE?

Claudiu Stroe
Madrid
Februarie 2010